La Românii au talent, jurații sunt mai mereu puși pe șotii. În ediția de luni a emisiunii de la Pro TV, Smiley s-a autoironizat și a spus, mai în glumă, mai în serios, că el nu are voce, dar nu acesta este aspectul care îl interesează.
Luni seara, la Românii au talent, Orodel Ionuț Cristian, un tânăr în vârstă de 25 de ani din Constanța a impresionat juriul. Acesta a cântat melodia „Sleeping Sun” de la Nightwish și i-a lăsat pe jurați muți de uimire cu timbrul său vocal. La finalul numărului artistic, Andra s-a uitat către Smiley și i-a mărturisit colegului său că l-ar vedea cântând o asemenea melodie.
„Eu te văd cântând asta. Să șochezi lumea, eu chiar te văd așa”, i-a spus Andra, colegul ei de la masa juriului.
„Să cânt genul ăsta? Lasă, că după aia zice lumea că am voce și nu, după se pune presiune pe mine. Așa…”, a fost replica lui Smiley, pe care a dat-o cu zâmbetul pe buze. Revoltată pe autoironia colegului său, Andra i-a spus că nu trebuie să zică așa ceva.
„Taci din gură, nu-ți bate joc. Nu ai voce, auzi. Ce e asta?”, a spus Andra.
„Pe mine mă interesează să iasă piesele. Vocea…nu sunt atâția care au? Lasă-i pe alții să aibă, eu vreau să am piesele”, a completat Smiley.
La trei zile după ce a devenit tătic pentru prima oară, Smiley a lansat piesa și videoclipul dedicate fetiței sale. “Până la tine nu credeam/ În dragostea promisă stelei sau în zodiac, / Dar visele te prevesteau/ Și vocile din capul meu îmi repetau / Că o privire va fi de ajuns, / Că tu îmi vei da tot ce n-am avut / Că o să iei tot din ce sunt și o să mă faci mai mult”, sunt câteva dintre versurile compuse de artist special pentru minunea din viața sa.